• Stiri

Aveți Data Protection Officer (DPO) în companie? Este persoana desemnată pregătită?

Data: 03 aprilie 2017

Sursa: www.ittraining.ro


GDPR prevede ca numeroase organizații să numească un responsabil cu protecția datelor (DPO), se estimează că un număr de 75.000 DPO vor fi necesari în lunile următoare.

Noul regulament denumit General Data Protection Regulation (GDPR) înlocuiește Data Protection Directive 9 5/46/ec, începând din data de 25 mai 2018. GDPR se aplică în fiecare stat membru și va duce la un grad mai mare de armonizare a protecţiei datelor între ţările din Uniunea Europeană. Deși multe companii au adoptat deja anumite procese și proceduri referitoare la confidenţialitate, în concordanţă cu Directiva, GDPR conţine un număr de protecţii noi pentru persoanele vizate din UE și ameninţă cu aplicarea de amenzi și penalităţi semnificative pentru controlorii și procesatorii de date, care nu vor respecta cerinţele, din momentul în care acestea vor intra în vigoare în primăvara anului 2018. Cu noi obligaţii referitoare la chestiuni precum consimţământul persoanelor vizate, transformarea datelor în date anonime, notificarea încălcărilor, transferurile de date transfrontaliere, dar și numirea ofiţerilor de protecţie a datelor, pentru a menţiona câteva, GDPR le solicită companiilor care lucrează cu datele cetăţenilor din UE, să întreprindă reforme operaţionale majore.

Sunteți pregătiți să fiți DPO?

Fie că faceţi primii pași către acumularea cunoștinţelor sau sunteţi gata pentru certificarea ca profesionist pentru protecţiea datelor, ITTraining vă poate ajuta. Cercetări recente au stabilit că sunt necesare peste 20 de ore de training doar pentru a dobândi o înţelegere viabilă a GDPR și că doar acest training nu va fi suficient pentru pregătirea pentru rolul de DPO. Formarea pe care o oferim este recunoscută ca fiind cel mai eficient mod de pregătire pentru acest rol extrem de important.

CIPP/E și CIPM - denumirile certificărilor DPO recunoscute oriunde în lume

Nu există nici o modalitate mai bună de a vă pregăti pentru rolul unui responsabil cu protecţia datelor, sau de a vă expune priceperea ca DPO, decât participarea la cursurile de formare pentru a atinge aceste două certificări, cu renume mondial, acreditate ANSI/ ISO.

CIPP/E - Certified Information Privacy Professional/Europe - curs de 2 zile care oferă cunoștinţe GDPR cuprinzătoare, perspectiva și înţelegerea necesare pentru a asigura respectarea și succesul protecţiei datelor în Europa - cuprinde legi pan europene și naționale de protecție a datelor, terminologii cheie de protecție a datelor și concepte practice privind protecția datelor cu caracter personal și a fluxurilor de date transfrontaliere.

CIPM - Certified Information Privacy Manager - curs de 2 zile care înarmează profesioniști în protecţia datelor confidenţiale cu tot ce au nevoie pentru a stabili, menţine și a gestiona un program de confidenţialitate a datelor în companie pe întregul ciclu de viaţă. CIPMs cunosc regulamentele privind confidenţialitatea, și ei știu cum să le prelucreze și să le implementeze în organizaţiile lor.

CIPP/E - CIPM - Certified Information Privacy Professional and Manager - curs de 4 zile care oferă cunoștințele necesare pentru a putea ocupa postul de DPO; o combinație a celor două certificări IAPP, CIPP/E și CIPM. Pentru a fi 100% pregătit pentru postul de DPO este recomandat să aveți ambele certificări.

Centrul autorizat de training ITTraining, prin intermediul partenerului său Global Knowlegde, vă pune la dispoziţie cursurile de certificare IAPP – CIPP/E și CIPM. Prin achiziţionarea pachetelor de cursuri aveţi acces atât la materiale și la manuale cât și la vouchere de examen și pachet de membru IAPP valabil 1 an de zile.

Altele

Cel mai asteptat eveniment din industria IT - Romsym Day 2018! - 25 octombrie 2018
Vulnerabilitatea parolelor slabe - 06 septembrie 2018
M270 de la WatchGuard surclaseaza competitia - 08 august 2018
Red Hat OpenStack Administration 1 (CL110) - 07 august 2018
NComputing a lansat RX-RDP - 07 august 2018
Importanta instruirii Red Hat - 06 august 2018
Navicat lanseaza Navicat pentru MongoDB - 06 august 2018
MailStore Server pentru Office 365 - 03 august 2018
AuthPoint - un serviciu gestionat - 02 august 2018
WatchGuard Cloud suporta si se integreaza cu AuthPoint - 01 august 2018

| Stiri |